Gardienii Arivardului - știați că?

    Mulți dintre cei care au citit volumul al II-lea vor simți că acesta are o nuanță mai întunecată față de primul. Temele tratate (acele realități ale lumii în care trăim) nu vor prevala și în celelalte volume. Deși destule lucruri rele (și bune) vor continua să se întâmple, nu intenționez să mai abordez violul și pedofilia în restul povestirilor spuse. Categoric nu în felul acesta, căci mi-au ajuns pentru o carte! Atunci, apare întrebarea, de ce am făcut-o în primul rând? De ce m-am riscat astfel?

    Deoarece, în ultimii ani, nu am mai fost la fel de fericit pe cât obișnuiam să fiu, iar Fia, o expresie a neputinței, a devenit felul meu de a deschide supapa, suficient cât să iasă fâsâitul. Fâs!

    Un alt motiv este redat de această trecere, câteodată nesimțitoare, de la copilărie la maturitate. De la vis, ideal, așteptări și fapte neîmplinite. Strâmbe. Nu întotdeauna, bineînțeles, dar pentru Ayokunle și Ewald, Ewald în special - mereu protejat, mereu inocent -, a fost nevoie de o palmă peste față. Bine ai venit în lumea largă!

    În principal, acestea au fost motivele din spatele tonului dat. Dar îndeajuns cu plângerile! Să trecem la lucruri mai importante. Aș vrea să împărtășesc cu voi câteva aspecte ale acestei cărți, pentru că vai, câte a mai făcut Ayokunle... Mai să nu-l recunoști! Ai putea fi chiar tentat să crezi că autorul nu a respectat personajul în sine și că a început să bată câmpii.

    Tocmai de aceea sunt aici să vă reamintesc câteva aspecte: micuțul nostru Înzestrat nu este tocmai normal. Ați uitat oare ce voia să-i facă ursului (pardon, urs-arici) până să-l oprească Pel? Că singura lui busolă morală și cea mai de preț persoană nu mai este alături de el? Cât de mult urăște neputința și ca cei puternici să profite de aceasta? Dacă băieții din Împăratul muștelor ar fi avut acces la astfel de puteri, apoi vai de lumea adulților și a ofițerului de marină ce i-a salvat de la abrutizare!

    Dar cum nimeni nu vrea ca personajul lor îndrăgit să o apuce pe căi greșite și să devină un criminal psihotic, cineva ca Ewald a trebuit să-și facă apariția. Deschid o paranteză: nu vreau ca Ay să se transforme într-o simplă bestie, dar nici să devină vreun sfânt - idee nepractică din mai multe puncte de vedere. Va fi necruțător când situația o va cere, dar nu vreau ca bunătatea să-i dispară din suflet. Cu alte cuvinte, când stai un sfert de oră scufundat într-un lac înghețat, iar singurii prieteni îți sunt gândurile netrebnice, atunci ar fi bine să dai peste un Ewald. Cu toții avem nevoie de un Ewald.

    Acum, să discutăm puțin și despre fete! „Nu știu dacă așa ai intenționat, dar dacă da, atunci bravo, că Velya e tare nesuferită!” Cam astfel sună cuvintele prietenului meu, Adi. Ciudat cum funcționează lucrurile, căci eu o găsesc absolut adorabilă! Ce-i drept, am privilegiul de a o cunoaște mai bine :))

    Velya este, momentan, singurul personaj care a fost inspirat (conștient) într-o măsură mai mare dintr-o altă poveste. Nu vă voi spune despre cine este vorba, căci asemănările se opresc la dragostea pentru cărți, devotament și stilul ei lapidar.

    Rozalia Medragoniu este manifestarea dorinței mele de a include ceva din folclorul românesc: un balaur! Răspunde de asemenea reproșului unui coleg de muncă de a nu avea nume românești.

    Despre Fia v-am povestit deja câteva lucruri, dar în ciuda tuturor, știați că numele ei este o anagramă pentru un verb? Speranța dăinuie, măcar în poveștile scrise de mine.

    Ar mai fi lucruri demne de menționat? Da, însă restul pot fi descoperite citindu-le.

Gardienii Arivardului

    Salutare, oameni buni!

    Sau cum ar spune un personaj din seria la care lucrez: Elementele să vă ghideze pașii!

    Da, a mai trecut un an, iar eu am reușit (mai mult pentru că aveam deja jumătate din poveste scrisă) să public încă o carte. Gardienii Arivardului este volumul prin care seria Vălul destrămat continuă -  o carte ce îndeplinește promisiunea de anul trecut: mai multe peripeții alături de năstrușnicul Ayokunle!

    Fără a o lungi, las aici descrierea coperții a IV-a. Cartea poate fi achiziționată de pe booksprint, libris și emag.

    Descriere copertă a IV-a:

    

    Peste Arivard cade o iarnă grea, acoperind toate drumurile în alb. Prins în labirintul iernatic, Ayokunle încearcă din răsputeri să treacă peste plecarea surioarei sale, Pelingileth, însă mantia de nea ce a îmbrăcat ținutul i-a înghețat până și sufletul micului Înzestrat. 

    Pierdut și singur, Ayokunle va trebui să găsească o cale de a face față noilor provocări, inclusiv aceea de a potoli lăcomia bandiților ce-l consideră pradă ușoară. 

    Din fericire, pribegia sa este răsplătită printr-o întâlnire cu doi elunieni misterioși: jovialul Ewald și taciturna Velya. Împreună vor porni către capitala Arivardului, Baldev, dar ce îi așteaptă la sfârșitul călătoriei este posibil să se dovedească prea mult pentru puterile unor copii care de abia și-au început aventura!

Copiii dumbrăvii - știați că...?

     În această posibil ultimă postare până apare volumul doi, mă gândeam să împărtășesc pentru cei curioși câteva aspecte legate de scrierea cărții. O voi face sub formă de „interviu”, adică o să mă gândesc la cele mai comune întrebări, apoi voi răspunde la ele. Dacă cineva va da peste această dumbravă minunată și va avea alte întrebări decât cele puse, atunci le voi adăuga pe parcurs. Să începem!

    Cum ți-a venit ideea acestei cărți?

    O întrebare atât de simplă, dar care îmi dă de furcă... La început au fost încercări în jurul unei teme comune, aceea a protagonistului care află că este special, care trebuie să pornească într-o călătorie însoțit, bineînțeles, de misterioasa femme fatale. Eram destul de mic pe atunci, așa că se explică... 

    Cu timpul am aruncat câteva dintre încercările mele, atât la propriu cât și metaforic, după care am început să mă întreb ce anume este comun în toate poveștile mele și cum le-aș putea îmbunătăți. Am realizat curând că îmi place să văd ilustrată o relație de camaraderie mai presus de toate; în poveștile inițiale, Alex și Raiden erau personajele principale, iar cei care au citit Copiii dumbrăvii o să recunoască aceste nume. 

    Din păcate, nu am putut continua cu ceea ce începusem, pentru că mă reinventasem! Ei, nu chiar, dar era o barieră psihologică, așa că am căutat o modalitate de a păstra ceva din vechile scrieri, în timp ce alcătuiam o lume pentru un nou început. Astfel, pur și simplu, Ay și Pel au apărut. Ce modalitate mai potrivită de a onora trecutul decât printr-o relație frățească? 

    Ca să trag o linie, nu am pornit de la un fir narativ specific, ci de la o imagine scoasă din context dintre doi sau mai mulți oameni care se simt bine în compania celuilalt. Restul le-am creat pe parcurs, mai puțin conceptul Wielismului, pe care îl schițasem încă de când mă apucasem „serios” de scris. Deci nu, Mihail Sadoveanu nu m-a inspirat!

     Cât ți-a luat să o scrii?

    Dacă aș fi scris la primul volum cum scriu la al doilea, cred că aș putea să vă dau un răspuns relativ precis. Însă cum am început această carte pe la începtul facultății, poate chiar de prin liceu, nu sunt în stare să spun din start „poate doi ani”. Nu am scris constant, uneori ignorând-o luni întregi, iar odată chiar un an. Cât mi-ai luat să o scriu? Prea mult, din punct de vedere al perioadei de timp. Din fericire, la al doilea lucrez constant, așadar nu ar trebui să cad în aceeași capcană.

      Cum arată o zi de scris la tine?

    De luni până vineri scriu la metrou, dimineața, în drum spre muncă. Am observat că sunt cel mai productiv la o oră matinală, poate chiar în deplasare. În weekend tot de dimineață, între 6:00, 7:00 până spre 9:00, 10:00. Nu este mult, dar a respecta un program care funcționează pentru tine este vital. Nu am nevoie de multe. În metrou, un loc liber și folie privacy la telefon, în weekend, un scaun confortabil și muzică instrumentală în surdină.

    Acum că ai scris primul volum, ce părere ai despre acesta? Crezi că ai făcut o treabă bună? Ai schimba ceva?

    Am auzit că sunt unele persoane care nici măcar nu vor să citească cartea lor odată ce a apărut. Nici eu nu am citit-o, dar nu din motivele invocate de ceilalți autori. Câteodată mă trezesc citind pasaje din ea și simt că am făcut o treabă bună. Cu toate acestea, sunt conștient de hibele existente, prin urmare cum pot spune că „am făcut o treabă bună”? Poate merg prea departe prin următoarea analogie, dar pe copilul tău se presupune că ar trebui să-l iubești necondiționat, nu? Da, dragul/a de el/ea are un început greoi, insistându-se câteodată prea mult pe partea teoretică a sistemului magic construit, iar acțiunea (cel puțin în primele trei sferturi) nu este ceea ce unii dintre cititori caută, dar eu sunt mândru de ce am creat. Pentru ceea ce urmează în celelalte volume nici nu se putea altfel! 

   Ai frați, surori? Pel este un punct central în roman. Vreun motiv aparte pentru care ai  înfățișat-o astfel?

  Sunt singur la părinți. Pel nu este ceea ce mi-aș fi dorit eu de la un frate sau o soră (e mult prea bătăioasă), ci cum mi-am imaginat că ar fi o astfel de persoană în condițiile date (adică comportamentul ei influențat de intriga romanului). Cât despre alegerile ei și felul în care este redată... de la o vreme, personajele astea ale mele fac numai ce vor ele!

     Te vezi în Ay? Fiind scris la persoana I...

    Da, mă văd în ignoranța sa, dorințele de a fi mai mult, neputința sufocantă de a nu fi în controlul propriei vieți. Știu însă că el va izbândi, dacă apuc să scriu tot. Ayokunle este un cumul de emoții duse la paroxism.

     Cunoști finalul cărții tale? Ai totul plănuit?

    Finalul îl cunosc, da. Totul plănuit? Doar parțial - punctele cheie fără de care povestea nu ar putea ajunge acolo unde vreau eu să ajungă. În rest, îmi place să fiu surprins. Cred că ia din plăcerea procesului creativ dacă plănuiești totul de-a fir a păr. Desigur, poate fi o sabie cu două tăișuri, dar merită să te bucuri când muncești. Nu este ceva ce recomand, ci doar ce-mi place să fac, personal.

      Ce autori au fost o sursă de inspirație?

    Găsesc mereu autori la care aspir, dar pentru primul volum? Christopher Paolini, Patrick Rothfuss, J.K. Rowling, C.S. Lewis, Emily Rodda, J.R.R. Tolkien, Constantin Chiriță. Pe parcurs au apărut și alte nume, precum: Brandon Sanderson, Christie Golden, Richard A. Knaak, George R.R. Martin, Scott Lynch, Rifujin na Magonote. Desigur, mai sunt și alții, dar aici vorbim strict despre fantasy (nu cred că trebuie să explic totuși pentru ce a fost inclus Constantin Chiriță).

    Ce sfaturi ai pentru cei care vor să-și vadă cartea publicată?

    Sunt doar la primul volum, și sper să mai scriu multe de acum încolo, dar din puțina mea experiență pot oferi următoarele sfaturi:

    1. Chiar înainte de a trimite manuscrisul, dacă aveți cea mai mică intenție de a publica, interesați-vă din timp de editurile care publică genul pe care-l scrieți. Multe dintre ele au anumite criterii pe care nu ar strica să le cunoașteți - vă scutește de muncă în plus.

    2. Trimiteți la cât mai multe edituri. Nu așteptați să vă răspundă prima opțiune, ca apoi să treceți la a doua. Este un adevăr trist, dar multe nici măcar nu vă vor trimite un răspuns pozitiv sau negativ. Veți fi ignorați complet. 

    3. Nu ar strica să aveți o prezentare pentru ceea ce ați scris, care să cuprindă detalii precum: publicul țintă, număr pagini, un sinopsis, de ce ar trebui să vă aleagă etc.

    4. Nu fiți descurajați, deși s-ar putea să aveți toate motivele. Prietenii care pot oferi un feedback sincer ajută. Manuscrisul meu a trecut prin mai multe mâini înainte de a fi trimis către edituri.

     5. Aveți încredere în ceea ce ați creat! Cu dragoste, atenție și dedicare poate crește mare, dacă nu în ochii lumii, măcar în ai voștri. Este diferența dintre a continua și a renunța.  

     

    

    

    

Copiii dumbrăvii

 Despre autor

    Neagu Alexandru-Lucian a crescut înconjurat de povești ce nu o dată l-au făcut să viseze cu ochii deschiși. Tocmai de aceea preferă să-și ocupe timpul liber alternând între scris, citit, jocuri video și  anime-uri. Important este ca la sfârșitul zilei să fi dat peste o poveste bună care să-i pună imaginația pe jar înainte de a se duce la culcare.

    Copiii dumbrăvii este primul volum dintr-o serie la care lucrează, având ca scop final animarea poveștii, dacă nu în registru de animație, măcar în sufletele cititorilor.

Copiii dumbrăvii

    

    Ce se întâmplă când doi copii se trezesc în mijlocul unei păduri, singuri-singurei, părăsiți atât de părinții lor cât și de amintirea copilăriei avute?

    Păi ar face bine să se pună pe treabă, căci masa nu se întinde de una singură, iar focul trebuie întreținut pe timp de iarnă!

    Dar ce e asta? Flăcările se comportă cam ciudat, vântul le dezmiardă părul, iar pământul pe care pășesc pare să le ghideze pașii? Dacă nu ar ști mai bine, ar zice că sunt Înzestrați, oameni capabili să supună forțele naturii voinței lor.

    Copiii dumbrăvii urmărește povestea a două personaje, un băiat și o fată, care încearcă să-și găsească locul într-o lume devenită brusc neiertătoare, o lume a Înzestraților, Magilor și Vrăjitorilor, o lume împânzită de creaturi ciudate, întâlniri fatidice și griji nesfârșite legate de următoarea masă. O lume magică!

    Mesaj de la autor:

    Salutare tuturor!

    Mă numesc Neagu Alexandru-Lucian și am creat acest blog pentru a urmări alături de voi drumul unei povești la care lucrez de ceva timp. Am reușit să public recent primul ei volum, așa că vă invit la lectură dacă vă interesează genul fantasy sau vă surâde descrierea cărții. 

    Această carte poate fi găsită pe Libris sau pe site-ul editurii. Sper să apară curând și în librării, deși momentan poate fi achiziționată doar on-line.