Mulți dintre cei care au citit volumul al II-lea vor simți că acesta are o nuanță mai întunecată față de primul. Temele tratate (acele realități ale lumii în care trăim) nu vor prevala și în celelalte volume. Deși destule lucruri rele (și bune) vor continua să se întâmple, nu intenționez să mai abordez violul și pedofilia în restul povestirilor spuse. Categoric nu în felul acesta, căci mi-au ajuns pentru o carte! Atunci, apare întrebarea, de ce am făcut-o în primul rând? De ce m-am riscat astfel?
Deoarece, în ultimii ani, nu am mai fost la fel de fericit pe cât obișnuiam să fiu, iar Fia, o expresie a neputinței, a devenit felul meu de a deschide supapa, suficient cât să iasă fâsâitul. Fâs!
Un alt motiv este redat de această trecere, câteodată nesimțitoare, de la copilărie la maturitate. De la vis, ideal, așteptări și fapte neîmplinite. Strâmbe. Nu întotdeauna, bineînțeles, dar pentru Ayokunle și Ewald, Ewald în special - mereu protejat, mereu inocent -, a fost nevoie de o palmă peste față. Bine ai venit în lumea largă!
În principal, acestea au fost motivele din spatele tonului dat. Dar îndeajuns cu plângerile! Să trecem la lucruri mai importante. Aș vrea să împărtășesc cu voi câteva aspecte ale acestei cărți, pentru că vai, câte a mai făcut Ayokunle... Mai să nu-l recunoști! Ai putea fi chiar tentat să crezi că autorul nu a respectat personajul în sine și că a început să bată câmpii.
Tocmai de aceea sunt aici să vă reamintesc câteva aspecte: micuțul nostru Înzestrat nu este tocmai normal. Ați uitat oare ce voia să-i facă ursului (pardon, urs-arici) până să-l oprească Pel? Că singura lui busolă morală și cea mai de preț persoană nu mai este alături de el? Cât de mult urăște neputința și ca cei puternici să profite de aceasta? Dacă băieții din Împăratul muștelor ar fi avut acces la astfel de puteri, apoi vai de lumea adulților și a ofițerului de marină ce i-a salvat de la abrutizare!
Dar cum nimeni nu vrea ca personajul lor îndrăgit să o apuce pe căi greșite și să devină un criminal psihotic, cineva ca Ewald a trebuit să-și facă apariția. Deschid o paranteză: nu vreau ca Ay să se transforme într-o simplă bestie, dar nici să devină vreun sfânt - idee nepractică din mai multe puncte de vedere. Va fi necruțător când situația o va cere, dar nu vreau ca bunătatea să-i dispară din suflet. Cu alte cuvinte, când stai un sfert de oră scufundat într-un lac înghețat, iar singurii prieteni îți sunt gândurile netrebnice, atunci ar fi bine să dai peste un Ewald. Cu toții avem nevoie de un Ewald.
Acum, să discutăm puțin și despre fete! „Nu știu dacă așa ai intenționat, dar dacă da, atunci bravo, că Velya e tare nesuferită!” Cam astfel sună cuvintele prietenului meu, Adi. Ciudat cum funcționează lucrurile, căci eu o găsesc absolut adorabilă! Ce-i drept, am privilegiul de a o cunoaște mai bine :))
Velya este, momentan, singurul personaj care a fost inspirat (conștient) într-o măsură mai mare dintr-o altă poveste. Nu vă voi spune despre cine este vorba, căci asemănările se opresc la dragostea pentru cărți, devotament și stilul ei lapidar.
Rozalia Medragoniu este manifestarea dorinței mele de a include ceva din folclorul românesc: un balaur! Răspunde de asemenea reproșului unui coleg de muncă de a nu avea nume românești.
Despre Fia v-am povestit deja câteva lucruri, dar în ciuda tuturor, știați că numele ei este o anagramă pentru un verb? Speranța dăinuie, măcar în poveștile scrise de mine.
Ar mai fi lucruri demne de menționat? Da, însă restul pot fi descoperite citindu-le.
